Reprezentarea succesorală este procedeul tehnic-juridic prin care un moştenitor de grad mai îndepărtat urcă în locul şi gradul ascendentului său (care a predecedat deschiderii succesiunii), pentru a culege partea de moştenire care s-ar fi cuvenit ascendentului lor, dacă acesta ar mai fi fost în viaţă . Spre exemplificare , la mostenirea unei persoane decedate , care in prealabil daduse nastere la 3 copii , vine la mostenire fiul sau , iar in locul fiilor al doilea si al treilea vin la mostenire fiii acestora , adica nepotii defunctului , care ii reprezinta pe fiul al doilea , respectiv fiul al treilea , culegand impreuna partea de mostenirea pe care ar fii primit-o ceilalti doi fii ai defunctului daca ar mai fii forst in viata la deschiderea mostenirii .
luni, 28 mai 2012
Reprezentarea succesorala

Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu